Veste proastă pentru români! Preţurile energiei vor creşte cu până la 13% de la 1 iulie. Ce trebuie să faci ca să nu plătești mai mult

de: Elena
28 06. 2021, 14:59

Preţurile energiei vor creşte cu până la 13% de la 1 iulie, mai ales că doar peste jumătate dintre clienţii casnici de energie electrică se află în piaţa concurenţială la finalul lunii iunie. Pentru ceilalţi preţurile energiei active vor creşte cu 3-13% de la 1 iulie. Aceste informații au fost transmise de către vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Zoltan Nagy-Bege.

„În primele cinci luni ale acestui an, alţi 1,3 milioane consumatori au semnat un contract concurenţial, am ajuns la o pondere de 48%. Având în vedere că suntem la finalul lunii iunie şi avem o medie de 200-250.000 de noi contracte, deja putem spune că la finalul lunii iunie avem peste jumătate din consumatorii casnici din România cu un contract concurenţial semnat”, a arătat Negy-Bege.

”De la 1 iulie, va fi o creştere între 3 şi 13%”

Regula a fost ca cei care nu au semnat un contract concurenţial să li se aplice un preţ de serviciu universal, valabil până la finalul lunii iunie.

„Furnizorii aveau obligaţia ca în mai şi iunie să trimită noi informări şi să comunice preţul de la 1 iulie, pentru cei care până la acea dată nu trec în piaţa concurenţială. Preţurile sunt în creştere, atât pe pieţele angro, cât şi pe cele cu amănuntul. Pentru cei patru mari furnizori de ultimă instanţă, de la 1 iulie, va fi o creştere între 3 şi 13%, vorbim strict de preţul energiei”, a precizat oficialul ANRE, potrivit Agerpres.

Sursa foto: Arhiva Ciao